Coşurile împletite de Dumbrăviţa

Standard

De curând, am descoperit cu ajutorul unui coleg de la birou, o comunitate de judeţul Braşov, Dumbrăviţa, unde împletitul coşurilor este o tradiţie locală, păstrată de sute de ani. Şi am găsit oportun să povestesc despre acest minunat meşteşug, la categoria Hand Made.

Îmi amintesc când mergeam la ţară, la bunici şi strângeam merele căzute, în aşa numita „coşarcă”, un coş mare, uşor de transportat. La un moment dat, bunicul mi-a cumpărat de la nişte meşteri pricepuţi din sat, un coş pe „mărimea mea” (cred că aveam vreo 8-9 ani).  Într-o minunată şi însorită dimineaţă de vară, când roua încă mângâia cu răcoarea ei frunzele proaspete ale merilor, mama mă rugă să îi duc în noul meu coşuleţ  merinde bunicuţei în pădure. Mi-a pus o scufie roşie şi … cred că am încurcat poveştile. Dar nu asta contează de fapt.😀

La timpuri noi, nevoi noi. Şi găsesc acest meşteşug extrem de util şi o alternativă estetică de păstrare a unor lucruri în casă, sau pentru decorul locuinţei.

Coşul de nuiele cu capac

Unul dintre cele mai utile tipuri coş. Util în bucătărie pentru păstrarea legumelor,  în  casă pentru  păstrarea unor mărunţişuri , şi la dimensiuni mai mari, căptuşit cu de pânză, un coş de rufe cu totul deosebit.

Pe micuţ l-am achiziţionat. Şi momentan  îl ţin pe birou plin cu fructe.  Dar mă gândeam să îmi pun o muşcată în el şi să îl scot pe balcon. Să îmi parfumez puţin dimineţile calde din vara aceasta. Sau să îmi pun cosmeticele, pe care le cam rătăcesc prin casă. Sau când vor fi disponibile spre vânzare, o să îmi cumpăr altele. Poate unul mic cu capac pentru cosmetice.

Ei, ce ziceţi? Simpatice şi utile mi se par. Şi mai ales că achiziţionarea lor înseamnă încurajarea dezvoltării economice a unei comunităţi sărace  şi mai mult, încurajarea practicării acestui meşteşug minunat ce riscă să piară odată cu modernitatea. Vă invit cu drag să vizitaţi profilul de Facebook al Organizaţiei Non-Guvernamentale proaspăt  înfiinţată,       Dumbrăviţa ,pentru oameni!, şi cum vă lasă inima să sprijiniţi această iniţiativă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s